primaria

Primăria din satul Revne, raionul Kiţmani a fost construită în anii 30 ai secolului XX. După dimensiuni şi plan, această construcţie nu se aseamănă cu clădirile tipice săteşti ale vremii, cu toate că metoda de construcţie a fost una obişnuită pentru regiunea respectivă: pe stâlpi şi cu folosirea lemnului despicat. Pereţii unşi cu lut sunt văruiţi. Acoperişul clădirii este din tablă, în două ape. Uşa de intrare, în două canate, este din lemn masiv, având o broască de fabrică. La început, construcţia avea patru încăperi: trei camere şi un coridor. Mai târziu, datorită faptului că aici a fost dizlocat şi postul de jandarmi, casa mare care servea ca sală de primire a fost împărţită în două. Planul construcţiei s-a modificat: în dreapta intrării, camera de primire, în stânga, camera pentru deputaţi (consilieri), jandarmeria şi camera şefului de post. În camera primarului, pe peretele din faţa intrării, este steagul tricolor şi portretul regelui Carol al II-lea. Aici se găsesc: masa de scris, călimara cu cerneală, sfeşnicul, o mapă pentru scrisori, iar lângă masă, scaunele. În stânga, la perete, se află un dulap negru, iar sub ferestre, băncuţe sculptate.
Primăria a fost centrul administrativ al satului. Primarul din acea vreme (perioada românească a Bucovinei) era ales de consiliul popular, pe trei ani. De cele mai multe ori, primar era ales un gospodar harnic şi înstărit, dar care de multe ori nu ştia să scrie. De aceea, pentru a fi ajutat în anumite situaţii, erau numiţi secretarul şi contabilul. Fără semnătura şi ştampila notarului (secretarului), nici o decizie a primarului nu era valabilă. Importanţa notarului în ce priveşte activitatea administrativă se poate deduce şi prin compararea salariilor celor doi: notarul avea între 1500 şi 1700 de lei, pe când primarul primea doar 550 lei.
Primăria controla diferite aspecte ale vieţii comunităţii săteşti, cum ar fi: rezolvarea problemelor privind delimitarea terenului agricol şi cele privind încălcarea delimitărilor terenurilor, strângerea impozitelor, urmărirea siuaţiei şcolilor, drumurilor, etc. Primăria făcea şi listele cu persoanele încorporabile. Primarul, împreună cu jandarmii, răspundea de recrutarea tinerilor şi trimiterea lor în armată, trimiţând în judecată pe cei ce doreau să se eschiveze de la serviciul militar. Una din îndatoriile importante ale primarului era să asigure colectarea produselor agricole şi livrarea către stat, în termenele reglementate prin lege. Partea de venituri bugetare ale primăriei era completată, în afară de impozite, de taxa pe păşunat, taxa pe eliberare licenţă de vânătoare, amenzi, precum şi „brevetul” de funcţionare a cârciumei. Amenzile erau numeroase, întrucât existau şi multe interdicţii, cum ar fi: nu se permitea mersul prin pădure fără permis, strînsul crengilor, iar jandarmii nu aveau voie să umble desculţi.
Camera consilierilor era foarte simplu mobilată: masa cu scaunele, banca, dulapul pentru acte şi un cuier.
În camera în care era postul de jandarmi, pe peretele din faţa intrării era aşezată harta României, sub ea, masa şi un scaun sculptat. Lângă masă era un seif în care se ţineau documentele importante. Rolul jandarmilor era menţinerea ordinii publice, prevenirea infracţiunilor, verificarea documentelor şi ţinerea evidenţei străinilor.
În faţa camerei jandarmilor se găsea camera de locuit a şefului jandarmeriei. Aici sunt adunate lucruri care reflectă traiul unui orăşean (şeful jandarmilor trăia la oraş şi se deplasa în sat, pentru serviciu, rămânând peste noapte, în caz de necesitate). În cameră se găseşte un dulap masiv pentru haine, un pat, o masă rotundă şi scaune, lângă pat, o noptieră, deasupra căreia se afla o fotografie cu ramă decorativă, iar pe dulap, ceasul şi lampa cu gaz.