vicno

Gospodăria din satul Vikno, Raionul Zastavna, reprezintă aşa-numitul tip de construcţie deschisă, în care casa este amplasată în centrul curţii. Anexele gospodăreşti: coşniţa (folosită pentru păstrarea ştiuleţilor de porumb), lozniţa (cuptor acoperit, folosit pentru uscarea fructelor), cocina (locul pentru porci) şi coştireaţa (locul pentru păsările de curte) sunt situate la o oarecare distanţă de casă şi formează aşa-numita „anexă gospodărească”. Iese în evidenţă porumbarul, amplasat separat, care este fixat pe un stâlp, cu multe deschideri şi cu un original acoperiş în valuri. Casa a fost construită în 1981. În plan, este tricamerală. Cadrul clădirii este caracteristic pentru construcţiile tradiţionale din Hotin. Datorită suprafeţelor mici de pădure, esenţele de lemn folosite în construcţii erau scumpe. Era răspândită construcţia pereţilor din pari, ulterior umpluţi cu pămînt şi rigidizaţi cu împletituri de paie. Astfel de pereţi erau acoperiţi cu un strat gros de lut, după care se văruiau. În jurul casei iese în evidenţă prispa de pământ. Partea inferioară a peretelui şi prispa sunt vopsite cu o masă lichidă din pământ roşu (vohrelesi).
Podeaua din pământ bătătorit este acoperită cu un amestec din lut şi bălegar de cal şi de vacă, cu adaos de funingine, pentru culoare. Acoperişul în patru ape, este abrupt, ţesut cu paie de secară. Coama acoperişului are în componenţă snopi întregi şi este rigidizată cu pari.
În camera de locuit – situată în partea dreaptă a intrării – se găseşte cuptorul cu horn şi cu plită, care încălzea încăperea iarna, slujind la pregătirea mâncărilor pentru sărbători şi la coacerea pâinii. Pe plită (cuptorul mic cu plită metalică) se pregătea mâncarea zilnică şi se încălzea mâncarea pentru animale. Fumul din cuptor ieşea în tindă, printr-o deschizătură specială în perete, numită „cahla” şi mai departe, printr-un fumărar (horn) împletit din salcie, ieşea afară. În horn, care în partea de jos era uns cu lut, se puteau afuma carnea şi slănina. Tot spaţiul între cuptor şi peretele lateral este ocupat de patul de lemn, larg, cu podest din scânduri, aşezat pe stâlpişori îngropaţi în podea. Patul este acoperit cu o ţesătură lucrată în casă. Deasupra patului se află bara de lemn, cu îmbrăcămintea de fiecare zi. În diagonală faţă de cuptor se află locul de închinare: candela şi icoanele cu ştergare. De-a lungul peretelui lateral se află masa cu băncuţele care sunt acoperite de scoarţe ţesute. Pe peretele de lângă cuptor sunt expuse: coşul împletit pentru linguri, cuierul pentru ştergare, iar pe podea, lopata pentru pus pâinea în cuptor şi săpăliga pentru jar (cucerga). În stânga cuptorului se află locul pentru farfurii.
Tinda serveşte la păstrarea diferitelor unelte pentru muncă şi trai: război de ţesut, furca de tors, scândura pentru spălat rufe, piepteni, coşărci şi covata. Tot aici se găsasc butoaiele cu murături, brânză şi untură. Uneltele de mucă ascuţite nu se păstrează în tindă, ci în pod sau în şură.
Casa cea mare cu o suprafaţa mai mare nu era încălzită, fiind folosită doar vara sau de sărbători. Interiorul era bogat ornat cu ţesături: pături, scoarţe, cergi, etc. În casă sunt două lăzi în care se ţin diferite bunuri, iat pe bara de lemn de deasupra patului este aşezată îmbrăcămintea de sărbătoare: cămăşile brodate, catrinţe şi brâie. Rezistenţa casei este dată de grinda centrală, care este unul din cele mai importante elemente ale construcţiei. În general, pentru strămoşii noştri, grinda casei era un simbol al protecţiei, ceea ce explică diferite semne magice şi ornamente. După grindă se păstrează ierburi vindecătoare: menta, romaniţa, pelinul.