kuznea

Fierăria sătească pe care o vedeţi a fost reconstituită pe baza cercetărilor care au avut loc în satul Kolinkivţi, Raionul Hotin. Meşteşugul acesta al fierăriei era larg răspândit. Prelucrarea fierului prin metode manuale permitea realizarea şi repararea diferitelor unelte care se foloseau în agricultură, de aceea fierarii erau meşteri respectaţi în comunitate.
Fierăriile puteau să fie de diferite categorii: bogate, mijlocaşe şi sărace. Cele bogate se acopereau cu ţiglă sau cu tablă, cele mijlocaşe, cu draniţă.
Pentru a deţine o fierărie se plătea un impozit, care depindea de dimensiunile şi de veniturile fierăriei. Fierarii săraci, aşa-zişii „partaci”, care puteau doar să repare anumite unelte de lucru şi pentru care fierăria aducea doar un venit suplimentar, erau scutiţi de impozitare.
Încăperea este construită respectând tehnologia de construcţie pe cadre. Pereţii sunt unşi cu un strat gros de lut şi sunt văruiţi. Uşa în două canate se deschide în exterior. În faţa uşii, lângă perete, se află vatra cu horn. În vatră, materialul de prelucrat era încălzit la o anumită temperatură, pe care fierarul o stabilea după culoarea metalului. În stânga vetrei se găseşte foiul din piele, cu ajutorul căruia se sufla în focul din vatră, pentru a-l înteţi şi a obţine temperatura necesară. Aproape de uşă se află un mare butuc de stejar, iar pe el, nicovala. Lângă vatră se află ciubărul (butoiul) cu apă, care servea la răcirea metalului şi la călirea lui. De-a lungul peretelui frontal, pe rafturi şi mese se desfăşoară instrumentarul fierarului: nicovala, ciocane, cleşti, filiere. Marea majoritate a instrumentelor folosite de fierar erau confecţionate de el însuşi, în fierărie, celelate, împreună cu fierul- materia primă – erau cumpărate de la oraş. Instrumentele şi secretele meseriei se transmiteau de la tată la fiu.